Articol aparut in revista Capital, 28 octombrie 2013.
Legea cererii si ofertei este principiul de baza al economiei. Atunci cand exista cerere sau cand cererea este impulsionata prin activitati de marketing si vanzari, se obtine un raspuns aproape in oglinda: oferta.
Cererea de produse alimentare, articole de imbracaminte, dar si de electronice, jucarii, sau chiar bijuterii care incorporeaza pietre pretioase este satisfacuta astazi printr-un lant de aprovizionare si un ciclu de productie ce au ca rezultat produse din ce in ce mai ieftine. Mai ieftin? Foarte bine! Asta inseamna ca mai multa lume isi poate permite sau aceiasi oameni consuma mai mult si mai des. Pana aici, totul pare logic, natural, firesc. Totusi, o intrebare trebuie pusa atunci cand ne bucuram de produse ieftine: cum s-a ajuns aici? A fost cumva introdus in lantul valorii companiei producatoare un element inovativ din punct de vedere tehnic, operational, un avans tehnologic care permite exploatarea materiilor prime la parametri superiori? Sau costurile cu forta de munca incluse in realizarea acelui produs sunt reduse artificial prin angajarea de personal care este platit la un nivel scazut? Sau poate materiile prime folosite in manufacturarea produsului finit provin din zone geografice in care conditiile de munca, respectiv retribuirea muncii nu sunt nici pe departe proportionale cu efortul depus?
Acesta este cazul multor produse pe care le utilizam astazi: ciocolata, cafea, zahar, dar si articole de imbracaminte, decoratiuni pentru casa telefoane mobile, tablete. Ne bucuram ca le avem la dispozitie la preturi mici insa, in acelasi timp ar trebui sa ne intrebam: cat de etice sunt lantul de aprovizionare si ciclul de productie? Cum au fost extrase materiile prime din care sunt realizate aceste produse – cacaua, bumbacul, mineralele din telefon sau pietrele pretioase din bijuteria de la magazinul din mall?
Multe dintre aceste produse sunt atat de ieftine deoarece forta de munca angajata in productia lor este implicata in traficul de persoane. Mai clar spus, unii dintre oamenii care le produc sunt victime ale traficului de persoane. Traficul de persoane este o formă modernă de sclavie care apare atunci cand o persoana isi exercita controlul total asupra alteia, se foloseste de violenta pentru a mentine acel control, o exploateaza economic, remunerand-o insuficient sau deloc pentru munca depusa, si nu ii permite sa iasa din acea situatie. Astazi, se estimeaza ca intre 20 si 30 de milioane de oameni, inclusiv copii, se afla in situatii de sclavie in intreaga lume.
Victimele infractiunii de trafic de persoane sunt exploatate in mai multe feluri: munca in fabrici si in constructii, in agricultura, in productia de ceai, cafea si cacao, tesatorii, minerit sau pescuit. Lucratorii din spatii rezidentiale, hoteluri, restaurante sau saloane de frumusete pot fi de asemenea victime ale traficului de persoane. Nu in ultimul rand, exista victime ale traficului de persoane aflate in situatii de exploatare sexuala in scopuri comerciale, cersetorie fortata sau constrangere la comiterea de furturi. Cu toate ca traficul de persoane este o infractiune in majoritatea statelor lumii, milioane de oameni se afla astazi in situatii de sclavie moderna.
Cum este posibil? Din pacate, legea cererii si ofertei a produs efecte colaterale extreme, in afara legii. Atat timp cat exista consumatori carora nu le pasa cum au fost produse bunurile pe care le cumpara va exista si o oferta de produse realizate in orice fel de conditii. Atat timp cat exista companii pentru care etica si legea nu fac parte din lantul valorii, piata va fi alterata de produse care, pe langa ingredientele descrise pe eticheta, contin si sange si disperare.
Robert Zanescu.
***
Detalii despre traficul de persoane si programe dedicate luptei impotriva traficului de persoane: