Se intampla destul de frecvent, in special in corporatii, sa primesti un email de la un coleg cu un continut care te face sa te intrebi cu ai gresit atat de mult incat esti tratat ca un inamic, daca nu un dusman declarat.
Mi-am pus deseori intrebarea ce ii determina pe acesti oameni sa fie atat de agresivi in scris, si in anumite situatii, si in interactiunile fata in fata.
Am gasit o explicatie in cartea lui Dorin Bodea, “Valorile angajatilor romani”. Dorin spune ca “valorile centrale ale romanilor sunt pline de sine, de propriul eu si in acelasi timp, sunt pline si de celalalt roman, de nevoia de el, de dependenta de el.” Aceasta dependenta se manifesta la nivelul demonstratiei cine e superior celuilalt, cine e mai destept si cine e mai, si mai, si mai.
Suntem bolnavi de sine. Suntem ca niste copii rasfatati care nu vad, nu cred si nu accepta nevoie celorlati. Pentru noi, romanii, exista in principal doar sinele, iar atunci cand pecepem existenta celuilalt (in special a unui coleg din aceeasi firma), acceptam existenta acestuia numai din prisma demonstratiei superioritatii noastre. Celalalt exista numai pentru a ne justifica si reconfirma noua insine cat de grozavi suntem.
Dorin Bodea spune in cartea sa ca “sinele nostru traieste prost cu sine. Din acest motiv, se umfla ca o gogoasa, acoperind tot golul dinauntrul sau”. Goana noastra zilnica este indreptata catre o valorizare personala, iar aceasta este dorita mai degraba in “comparatie cu ceilalti romani, si mai putin ca un lucru in sine, ca o constructie durabila, prin munca si efort continuu”.
Avem nevoie de tratament, urgent. Cu ce sa incepem? Nu stiu, din pacate.